Xi Jinping este noul lider al Chinei. Cine sunt comuniștii care preiau ștafeta pentru următorii 10 ani

Xi Jinping este noul lider al Chinei. Cine sunt comuniștii care preiau ștafeta pentru următorii 10 ani
Publicat: 15/11/2012, 12:58
Actualizat: 02/08/2014, 00:04

Xi Jinping i-a succedat, joi, lui Hu Jintao la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) și, prin urmare, a Chinei, o putere mondială autoritară în plină schimbare, pe care va trebui să o reformeze și să combată corupția care o amenință, a anunțat agenția China Nouă, citată de AFP.

Agenția oficială a anunțat în același timp componența noului grup ce va conduce țara, format din șapte persoane. „Conducerea colectivă” va prezida destinele Chinei în următorii zece ani, iar componența ei a făcut obiectul unor tratative intense la cel de-al XVIIl-lea congres PCC, încheiat miercuri.

CINE ESTE OMUL CARE VA CONDUCE CHINA ÎN URMĂTORII 10 ANI

Xi Jinping urmează să devină în martie președintele Chinei pentru următorii zece ani, el fiind primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao, în 1949, însă personalitatea sa rămâne o enigmă, comentează AFP.

Personalitatea lui Xi Jinping rămâne o enigmă, atât de mult se confundă cu cariera unui membru al aparatului care a așteptat, în umbra predecesorului său Hu Jintao, ca funcția să se elibereze.

Fiul unui „erou al revoluției”, el este în acest sens unul dintre „prinții roșii”, al unei veritabile „aristrocrații” care guvernează o Chină devenită a doua putere mondială sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), partidul unic care s-a reunit în cadrul unui Congres la 8 noiembrie.

Mai degrabă masiv, cu o față ca de păpușă și părul negru cu o cărare impecabilă, Xi Jinping a fost consacrat în funcție joi, la o zi după încheierea Congresului, un eveniment difuzat în direct de televiziune pentru 1,3 miliarde de chinezi.

Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, ar urma să dețină timp de zece ani postul de secretar general al PCC pe care îl va moșteni, la fel ca Hu Jintao, căruia îi va urma în funcție în funcția de președinte al Republicii Populare în martie 2013.

Tot zece ani îi despart ca vârstă pe cei doi lideri. Acesta este un număr de ani prea mic pentru a reprezenta o generație, dar poate suficient pentru un „sânge proaspăt”, capabil să răspundă provocărilor unei Chine aflate în plină schimbare.

În străinătate, noii lideri chinezi sunt considerați reformatori. Acesta a fost cazul lui Hu Jintao, care a fost președinte într-o perioadă de o formidabilă ascensiune economică dar și de un imobilism politic apăsător. Același ar putea să fie și cazul lui Xi Jinping.

Hu Jintao este cunoscut ca fiind sobru, cu gesturi aproape „robotizate”. Xi Jinping este considerat mai afabil, nu total lipsit de jovialitate și mai relaxat la televiziune.

Însă, dincolo de fațadă, acest bărbat rămâne, în mod fundamental, o enigmă.

Unii experți îl consideră un conservator lipsit de charismă, lucru care nu schimbă cu nimic cursul actual. Alții, mai numeroși, recunosc că dispun de prea puține indicii despre modul în care va conduce.

Soția sa, Peng Liyuan, o cântăreață celebră avansată la gradul de general de armată este, de altfel, mai populară de cât el în China. Cuplul are o fiică ce se află, potrivit unor informații, la studii în Statele Unite, la Harvard, sub un nume fals.

Secretul care înconjoară familia sa, la fel ca în cazul familiilor tuturor liderilor chinezi, a fost afectat în iunie de o anchetă a agenției Bloomberg, care a relevat că rude ale lui Xi Jinping ar deține o avere ce însumează câteva sute de milioane de dolari. Această anchetă jurnalistică a fost imediat cenzurată în China.

În 2009 el a suprins întreaga lume, în cursul unei vizite în Mexic, criticându-i pe un ton mușcător pe „străinii cu burta plină, care nu au altceva mai bun de făcut decât să arate cu degetul” China.

Potrivit unei telegrame dezvăluite de WikiLeaks, Xi Jinping a mărturisit unor diplomați americani că îi plac filmele de război hollywoodiene. „Saving Private Ryan” al lui Spielberg ar fi filmul său preferat.

Tatăl său, Xi Zhongxun, a fost unul dintre fonatorii gherilei comuniste în nordul Chinei. Victimă, ca mulți alții, a „Revoluției Culturale” a lui Mao (1966-1976), el va fi reabilitat la începutul anilor ’80, odată cu revenirea la putere a lui Deng Xiaoping.

La vârsta de 15 ani, Xi Jinping este expediat la țară, în Shaanxi (nord), împreună cu milioane de liceeni și studenți, inclusiv foști „gardieni roșii” ai „revoluției culturale”, cu scopul de a fi „reeducat” de către țărani. Aici este admis în rândul partidului, în 1974.

El va rămâne „la țară” până în 1975, an în care este admis la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, unde a studiat și Hu Jintao. El obține aici o diplomă de inginer chimist.

Urmează o carieră clasică de cadru comunist – fără prea multă strălucire, dar evitând unele „capcane” – în cadrul căreia a forjat diverse alianțe cu scopul de a accede la funcții tot mai importante, ajungând guvernator la Fujian în 2000 și șef al partidului la Zhejiang în 2002 – două dintre cele mai strălucitoare provincii de coastă ale „miracolului economic” chinez.

În 2007 este chemat în ajutor de către Hu Jintao, pentru a face „curățenie” în metropola Shanghai, unde numărul unu al partidului, Chen Liangyu, căruia îi ia locul, a fost îndepărtat de un vast scandal de corupție.

În octombrie 2007, la Congresul al XVII-lea al PCC, el își face intrarea în Comitetul Permanent al Biroului Politic, „centrul puterii”, în urma unui compromis asupra numelui său, între Hu Jintao și predecesorul său Jiang Zemin.

Numărul șase între cei nouă membri, el continuă ascensiunea. În martie 2008 devine vicepreședinte al statului chinez, iar în octombrie 2010 devine vicepreședinte al puternicei Comisii Militare a PCC. Această promovare îl confirmă ca succesor al lui Hu Jintao.

Xi Jinping a adâncit singur misterul care îl înconjoară la începutul lui septembrie, când a dispărut fără nicio explicație timp de aproximativ 12 zile, suscitând un val de speculații cu privire la starea sa de sănătate.

CINE SUNT MEMBRII COMITETULUI PERMANENT AL BP AL PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ

Comitetul permanent al Biroului politic al Partidului Comunist Chinez, centrul decizional al puterii din China, va fi format din șapte membri, față de nouă anterior, iar componența acestuia, anunțată joi, respectă previziunile majorității experților, relatează AFP.

Iată care sunt acești membri, pe lângă viitorul președinte, Xi Jinping:

LI KEQIANG, în vârstă de 57 de ani. Acest cadru de partid zâmbitor, bun cunoscător al resorturilor economiei, a fost promovat, fără surpriză, în cercul liderilor de cel mai înalt grad. Și el este, de multă vreme, înscris în cursa pentru acest post. El îl va înlocui în martie pe Wen Jiabao în funcția de premier. În prezent vicepremier, el devine numărul doi în ierarhia PCC.

ZHANG DEJIANG, născut în noiembrie 1946. Cunoscut ca un protejat al fostului lider chinez Jiang Zemin, el este de acum numărul trei în ierarhia regimului. Absolvent de studii economice la Universitatea Kim Il-sung din Phenian (Coreea de Nord), el este cunoscut pentru stilul său conservator. El a condus provincia Guangdong din 2002 până în 2007, o regiune industrială exportatoare pe care a guvernat-o cu mână de fier. El a fost numit recent secretar general al PCC din Chongqing, în locul liderului demis Bo Xilai.

YU ZHENGSHENG, în vârstă de 67 de ani. Din 2007 secretar al PCC din Shanghai, el este oficialul politic cu cel mai înalt grad din capitala economică a țării. Absolvent al Institutului Inginerie Militară din Harbin (nord-est), Departamentul „rachete”, el este fiul unui veteran al regimului și este considerat un apropiat al fostului președinte Jiang Zemin.

LIU YUNSHAN, în vârstă de 65 de ani. El este ministru pentru Propagandă, aflându-se în subordinea directă a Partidului și nu a Guvernului, începând din 2002. Acest conservator și-a început cariera ca reporter în cadrul agenției China Nouă, în Mongolia interioară, la sfârșitul epocii maoiste. Un apropiat al președintelui Hu Jintao, el a devenit conducătorul acestei regiuni bogate în cărbune și pământuri rare în 1992, după care s-a consacrat exclusiv propagandei, începând din 1997.

WANG QISHAN, în vârstă de 64 de ani. În prezent este vicepremier responsabil de Finanțe și reprezintă China la negocieri economice strategice cu Statele Unite și Europa. Fost primar al Beijingului și fost conducător al proviniciei industriale Guangdong (sud), el vorbește engleza fluent. Căsătorit cu fiica unui oficial de rang înalt din perioada Deng Xiaoping, el este deseori asociat „facțiunii prinților”, din care face parte și Xi Jinping.

ZHANG GAOLI, născut în noiembrie 1946. Din 2007 el este liderul importantului oraș portuar Tianjin. Un economist, el a petrecut o parte importantă a carierei în provincia meridională Guangdong, care a fost multă vreme o pionieră în domeniul reformelor economice. El este considerat un protejat al fostului șef de stat Jiang Zemin. Gaoli este considerat totodată un apropiat al unui magnat din Hong Kong, Li Ka-shing.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...